In custa fotografia de Carlo Bavagnoli si podet bìdere su bandidore chi cun sa trumbita annùntziat sa mustra de Costantino Nivola in Orane, in su mese de martzu de su 1958. Finas a sos annos ’60-’70 in sa biddas sardas su bandu beniat betadu dae su bandidore, chi si giraiat a pee totu sos bighinados e a boghe arta donaiat a sa populatzione noas e avisos de interessu pùblicu comente pro manifestatziones o riuniones importantes.
A in antis de s’arribu de sos Sabojas, su bandidore si naraiat “pregoneri”, dae su faeddu ispagnolu “pregon” chi bolet nàrrere annùntziu o boghe de su bendidore de caminu. Pro more de sa polìtica linguìstica e culturale bòlida dae sos piemontesos contra totu su chi fiat ispagnolu, su tèrmine “pregon” fiat istadu remplasadu dae “bandu”. Ma in sardu sa paràula “pregonare” est abarrada in sos modos de nàrrere comente “ancu ti pregonet sa giustìtzia”, o “unu bandidu pregonadu”.
Su bandidore s’apostaiat in sas rugradas de sos caminos, in sas pratza o in sos cùcuros de sa bidda, dae ue totus lu podiant intèndere, e a in antis de chistionare sonaiat unu corru de boe o una trumbita, repitende pro ogna avisu semper sos matessi faeddos: “Si betat custu bandu… S’avisat sa populatzione…”.
A banda sas noas de s’ufìtziu comunale, su bandidore daiat finas annùntzios de sos butegheris chi boliant fàghere connòschere sos prètzios de sas mercantzias issoro e avisos de sos privados pro s’acatamentu o su perdimentu de calicunu ogetu o de unu pegus.
Sa cosa bella fiat chi su bandidore betaiat su bandu in sardu, comente podimus intèndere in custu àudiu raru registradu in Loceri in su 1956 dae sos operadores de sa Rai.
In sos annos Setanta sos avisos beniat repìtidos finas in italianu. Ma est in custos annos chi in medas biddas bidimus su passàgiu a s’italianu ebbia e s’abbandonu de su sardu. Custu cambiamentu currispondet cun s’arribu de una novidade tecnològica, est a nàrrere s’introdutzione de sos megàfonos, comente chi su sardu no esseret adatu a sos mèdios de comunicatzione modernos.
Belle totu sos comunos ant cumentzadu a collocare amplificadores in sas coberturas de sos ufìtzios o in sos logos prus artos de sa bidda e, a bellu a bellu, sa boghe de su bandidore benit remplasada dae cussa de un’impiegadu comunale chi in antis de chistionare ponet unu discu cun una mùsica o unu sonu particulare pro avèrtere sa populatzione.
Tocat a nàrrere chi in medas biddas acontesset chi sos avisos bèngiant donados in sardu puru. Su mèritu, in parte, est peri de sa presèntzia de sos Ufìtzios de sa Limba sarda, chi promovent s’impreu de su sardu in cada àmbitu pùblicu. A tìtulu de esèmpiu ponimus s’àudiu de su bandu comunale de su comunu pro un’atividade de s’isportellu linguìsticu.
Oe costumat semper de prus a bìere in sas biddas màchinas de ditas privadas echipagiadas de impiantu àudiu e megàfonos chi a pagamentu trasmitint sos avisos comunales e sos messàgios publitzitàrios registrados. Unu servìtziu chi s’assimbìgiat a cussu de sos bandidores de unu tempus, ma de seguru prus pagu romànticu.
