Su rituale paganu de s’alluimentu de su fogu in sa metade de ghennàrgiu est subravìvidu finas cun s’arribu de sa religione cristiana chi, non resessende a l’irraighinare dae fundu, l’at influentzadu e modificadu ingendrende una genia de sincretismu intre sacru e profanu chi si podet annodiare fintzas in àteras culturas. Custa costumàntzia, intesa meda in Sardigna, sighit a èssere praticada mescamente in sas biddas.
In sas diversas comunidades sunt presentes maicantos piessignos diferentes, a printzipiare dae sas dies e dae su nùmeru sos fogorones, difatis b’at comunidades in ue sos fogos rituales sunt fintzas tres – comente sos de Santu Sebastianu e de Sant’Efis -.
Tocat a pònnere a notu chi in unas cantas biddas s’alluet unu fogu mannu ebbia, mentras in àteras si nde allumat unu in cada bighinadu. In calicuna bidda, a unu tempus, sos trighìngios si disafiaiant a chie faghiat su fogone prus bellu. Àtera usàntzia fiat sa de fàghere su giru de sos fogos e, a chie lompiat dae sos àteros riones o a sos istràngios, fiat òbrligu a lis dare su cumbidu.
Totu custas usàntzias, mancari sos cambiamentos de su tempus, ant poderadu e galu oe si costumat a cumbidare sos de bidda e sos de foras mescamente cun cosa de propiedade comente binu, licores e pititos fatos in domo, sighende a tramandare de custa manera s’ispìritu de cumpartzimentu comunitàriu.
De prus, pro medas biddas, a sa prima foghera – mescamente sa de Sant’Antoni – si costumat a cumentzare su carrasegare, ca sos carotes faghet sa primu essida de s’annu. Pro su chi pertocat sa traditzione cristiana, imbetzes non mancant sas missas, sas professones e sa beneditzione de sos fogos in sos vàrios tzentros de s’Ìsula.
In custos ùrtimos annos, meda assòtzios locales ant fatu unu traballu de chirca e de recùperu importante, torrendende a istabacare màscheras de s’antigòriu chi si fiant belle pèrdidas o chi nde fiat abarradu petzi su regordu in sos ammentos de sos betzos. Pro cussu, pro Sant’Antoni de su Fogu, in semper prus biddas sardas podimus assìstere a su ritu antigu de sa prima essida de sas caratzas. A banda su balore identitàriu e culturale, custas manifestatziones sunt divènnidas un’elementu econòmicu de tènnere in contu, pro ite promovent su turismu, mescamente s’internu, in unu perìodu de istajone bàscia.
Però, mancari su ditzu “mascaredda de carrasecare, iscudi unu tròddiu e lassalu andare” pro inditare chi in custa festa totu est permissu, est fintzas giustu a si moderare e, comente naraiat unu poeta, “a non si bèndere che coloniales” in nòmene de su mercadu. In prus diat èssere mègius a non identificare su carrasegare cun totu sa cultura sarda, ma comente unu de sos medas elementos suos ebbia. Difatis in Sardigna acontesset chi sas traditziones antigas siat impreadas, a bortas dae sos sardos etotu, pro trasmìtere un’immàgine istereotipada de un’ìsula arcàica e arrèschida in su tempus.
Comente nos narant sos antropòlogos, su Fogu de Sant’Antoni, su Carrasegare e fintzas Nadale e su Prugadòriu, sunt totus rituales de passàgiu e de cambiamentu, duncas auguramus chi custu mudamentu lompat finas a sos sardos, pro more chi cumentzent a s’intèndere Sardos sena su bisòngiu de dimustrare de èssere ispetziales pro afirmare s’identidade issoro.
Attività realizzata col contributo della Regione Sardegna – IMPRENTAS 2023-2024. LR 22/2018. Atividade realizada cun su contributu de sa Regione Sardigna – IMPRENTAS 2023-2024 LR 22/2018
