Nch’est istada una die in s’istòria de sa Sardigna chi is sardos si sunt furriados totu paris contra sa tirannia. Cussa die, su 28 de Abrile de su 1794, oe connota comente Sa Die de sa Sardigna, a pustis de duos sèculos, in su mese de cabudanni de su 1993 est istada decrarada dae su Cussìgiu Regionale die de su pòpulu sardu. A s’època s’ìsula nostra fiat guvernada dae is piemontesos, chi fiant istados bogados cun una rebellia populare.
Cussu abbolotu nos faeddat de un’Ìsula istragada dae unu regìmene feudale sustentu dae unu guvernu istràngiu de is Sabojas, (a in antis nche fiat istadu cussu ispagnolu) chi campaiat in is palas de sa gente de su logu. Unu guvernu chi non poniat mente a is bisòngios de su pòpulu, chi a s’imbesse beniat sutamìtidu. Pro cussu, gosi comente fiat acontèssidu in àteras alas de s’Europa, fintzas in Sardigna fiat nàschidu unu fermentu rivolutzionàriu ghiadu dae is matessi ideales chi in Frantza aiant causadu sa ruta de su Ancien Régime: sa Rivolutzione Frantzesa de su 1789. Pro sa Sardigna etotu, cussos tra su 1794 e su 1796 ant a colare a s’istòria cun su nùmene de ‘Rivolutzione Sarda’.
Totu cumentzat in su 1793 cando sa flota de s’esèrtzitu frantzesu proat a isbarcare in Sardigna atachende is ìsulas de Sa Madalena, Sant’Antiogu, Santu Pedru e bombardende Casteddu cun sa punna de conchistare sa Sardigna intrea. Unu ruolu de giudu in sa defensa de sa tzitade dd’aiant tentu is militares voluntàrios sardos chi, gràtzias fintzas a una temporada mala chi aiat isbaratadu sa flota frantzesa, fiant resèssidos a parare fronte a su nemigu chi si fiat bidu custrintu a si fuire. Su chi diat àere dèpidu garantire sa defensa de s’ìsula, su vitzeré Vincenzo Balbiano, non nche dd’aiat fata e pro custu motivu, a pustis de sa vitòria, is Istamentos, sas alas de su Parlamentu sardu de su tempus, aiant mandadu a Torinu una delegatzione pro pedire diretamente a su re, vàrias rechestas, connotas comente is chimbe preguntas:
- Torrare a cunvocare su Parlamentu ogna deghe annos (cosa chi no acontessiat dae prus o mancu unu sèculu)
- Torrare a cunfirmare is privilègios antigos de su Regnu (chi podet èssere lèghida comente una rechesta de autonomia)
- Riservare is incàrrigos militares e tziviles a is sardos ebbia
- Fraigare in Torinu unu Ministeru pro is afares de sa Sardigna
- S’istitutzione de unu Cussìgiu de Istadu in Casteddu de cunvocare a s’ispissu e cun su cale su vitzeré e is rapresentantes sardos si depiant cunfrontare.
Mancu a ddu nàrrere, su re Vittorio Amedeo III aiat refudadu totus is rechestas de is sardos. Timende rebellias, in Casteddu fiant istados arrestados duos abogados, Francesco Cabras e Efisio Luigi Pintor, is duos capos de su “partidu patriòticu”, cun s’acusa de cumplotare contra su Regnu. Ma pròpiu custu fatu aiat allutu su fogu de sa rebellia: is abitantes de is bighinados de Stampaxi, Marina e Biddanoa si fiant rebellados. Su 28 de Abrile de su 1794 (die nòdida comente sa Dì de s’aciapa) 514 funtzionàrios continentales, fintzas su vitzeré Balbiano, fiant istados dispedidos dae sa tzitade de Casteddu.
Comente ispiegat a manera crara una nota de su comitadu pro sa Die “oramai fiat su sistema feudale su chi depiat èssere bettadu a terra. ‘Procurade de moderare, barones, sa tirannia’ : gasi cumentzat e gasi faghet sa torrada de s’innu natzionale de sos sardos. Totu est comintzadu in custa die radiosa de rebellione e de vitòria. Sa Sardigna de is tempos de oe naschet in cussos annos etotu dae sa dimanda de libertade, de egualidade e de fraternidade chi ant fatu totu is pòpulos de s’Europa”.
VÌDEO: S’ispetàculu de sa Die: cando Casteddu nche aiat bogadu is piemontesos pro sa de duas bortas
